Ce poate fi mai înălțător pentru un călugăr decât postul și rugăciunea?
Și ce poate fi mai tentant, într-o zi orânduită de post negru, decât ispitele culinare care apar la tot pasul?

Continuând stilul ironic cu care ne-a obișnuit în Alegere de stareță, Damian Stănoiu ne împărtășește în romanul Ucenicii sfântului Antonie saga a doi bieți călugări, ieromonahii Ghelasie și Ghervasie, nevoiți să lupte, încă din prima zi a postului Paștelui, cu neputințele firii omenești și cu rigorile rânduielii mănăstirești.
Obligați de tradiția mănăstirii să țină post negru trei zile, călugării fac eforturi supraomenești de a se abține de la bucatele interzise, iar în excesul lor de zel opresc și animalele să mănânce. Împinși constant de foame de la spate, oameni și animale încalcă rând pe rând canonul, pretext pentru autor de a arunca o privire
indiscretă în chiliile monahilor și de a satiriza, cu bonomie, ipocrizia tagmei bisericești.