În umbra nopții

Fragment

„Drumul se deschidea tot mai mult înainte, umbrit de arbori înalţi. Îi veni în minte profilul magicianului, mâinile lui acoperite cu mănuşi de mătase ţesând visuri de-o clipă. De-ar fi avut o baghetă care să-i schimbe viaţa, n-ar fi ştiut să o mânuiască. Ar fi inventat acelaşi univers ticsit cu maşini scumpe şi case luxoase, un univers creat pentru el, cu femei iubitoare şi băuturi scumpe, cu ore risipite în plăceri de duzină. S-ar fi prefăcut că era fericit – şi chiar ar fi fost o vreme –, jucând aceleaşi cărţi, alese cu grijă din joben. Le-ar fi amestecat de nenumărate ori, executând tot felul de trucuri, să-i mai treacă timpul, convins că la final avea să rămână cu cartea dorită. O carte al cărei mister ar fi zăcut ascuns în pachetul de cărţi.
Prin aerul crud al dimineţii zări surâsul palid şi vlăguit al magicianului, ca o frunză uscată. Un surâs învins, înmuiat într-o licoare amară. Prea multe cărţi, cărţi care, mânuite de bagheta lui Luke, nu aveau puterea să însemne ceva. Îi lipseau necunoscutele, incertitudinile care să-i fiarbă sângele în vene. Luke se gândi la oraşul pe care tocmai îl părăsise. Care-l chema cu cântecul lui curgător. Care avea să-l cheme mereu. Cartea trasă la întâmplare de destin. Surâse larg, dezvelindu-şi dinţii albi. Acela trebuie să fie mirajul clipei. O carte trasă la întâmplare de destin, jucată până la capăt, fără niciun gând. Fără sentimentul victoriei sau al eşecului. Plăcerea jocului. Atât. A oricărui joc.“ (Diana Lis)