Î. Dragă Alina, ești unul dintre puținii traducători din slovenă. Cum s-a născut pasiunea ta pentru această limbă?
R. Mi-am descoperit pasiunea pentru limbile slave la facultate începând cu croata, dar m-a atras și dualul din slovenă, unica limbă slavă care mai păstrează această formă, alături de singular și de plural, fiind astfel considerată o limbă romantică deoarece oferă forme distincte noțiunii de cuplu – doi, două, amândoi, amândouă, un el și o ea, doi amici, doi frați sau două surori. Pe cât de atractiv este dualul, pe atât de multe probleme îți pune, mai ales în vorbire, deoarece are forme diferite la substantive, adjective, verbe, participii, toate acordate pe baza genului, dar aceasta este una dintre particularitățile și provocările limbii slovene. Apoi m-a cucerit definitiv, mai ales după ce am vizitat țara și i-am cunoscut oamenii, cultura, literatura. Nu doar limba slovenă este romantică, ci și Slovenia per ansamblu, fiind singura din lume care conține cuvântul love în denumire.

Te rog să ne povestești în câteva cuvinte ce ți-a plăcut cel mai mult la cartea Gabrielei Babnik.
Mi-a plăcut alternanța de povestiri ale celor doi protagoniști ai cărții, cu bogăția de trăiri și descrieri de sentimente și emoții, dar și faptul că am descoperit o altă fațetă a lumii africane, departe de clișeele care se vehiculează despre acest continent, povestiri care oferă un plus de autenticitate cărții.

Ce legătură se creează între tine și autorii pe care îi traduci?
Mă gândesc la autori în timp ce traduc, în special atunci când nu înțeleg anumite expresii sau cuvinte – și nu vorbesc numai literal – și mi se pare interesant că, pe măsură ce îmi dau seama despre ce este vorba în text, parcă îmi devin mai familiari, mai apropiați, parcă le-am descifrat un mister. Mă întreb la ce se gândeau când au scris ceva anume, deoarece oricât de nonbiografică ar fi o carte, cred că tot există o fărâmă din viața autorului în ea, ceva cu care acesta se identifică, prin care transmite ceva din propria persoană, nu doar ficțiune pură.

Ce provocări ai întâmpinat în cursul traducerii? Au existat pasaje, moduri de exprimare a personajelor sau registre lingvistice care au fost dificil de tradus? Care sunt, în general, provocările profesiei de traducător?
La o primă lectură mi s-a părut complicat, fraze lungi, gânduri peste gânduri, paranteze la paranteze, dar pe măsură ce am înaintat cu lectura m-am obișnuit cu stilul scriitoarei și am admirat măiestria cu care reușea să surprindă aspecte din viața personajelor, într-un stil beletristic clasic, dar aparte în același timp, fiind o scriitură modernă, plină de expresii dinamice, de repetiții precum aceleași gânduri care ne obsedează uneori, toate acestea evidențiind realismul poveștii. A fost adesea o provocare să traduc anumite expresii, să surprind conotația din text și să o redau cât mai fidel în limba română. Nu a fost întotdeauna ușor, unele fragmente solicitând mult timp pentru deslușirea cât mai clară. A fi traducător înseamnă a fi reprezentantul autorului în țara respectivă, portavocea scriitorului, deoarece cititorul nu poate apela la original și se bazează întru totul pe traducerea ta, provocarea fiind de a reda stilul și modul de scriere al autorului, pentru a se distinge de ceilalți autori și pentru a i se păstra autenticitatea.

O veche zicală spune „Traduttore, traditore!” („Traducător, trădător!”) și cei mai mulți traducători au propriile exemple de cuvinte și expresii care, din diverse motive, nu pot fi redate fidel în limba țintă. Ai câteva exemple de astfel de cuvinte din cartea Sezonul secetos?
Mi s-a întâmplat de câteva ori să percep un sens greșit, uneori pur și simplu pentru că așa mi se părea mie firesc să decurgă întâmplarea (în adâncuri, orice traducător e un mic scriitor), alteori te induc în eroare formele verbale cu prefixe diferite care înseamnă cu totul altceva, dar la o recitire mai atentă a textului original le-am remediat, mai ales că te obișnuiești cu logica scriitoarei și la un moment dat îți dai seama că ceva nu se leagă și apelezi la celebra întrebare „Ce a vrut de fapt să spună autorul?” și astfel elimini „trădarea”. Cred că acest lucru se întâmplă mai ales la textele ample, cu fraze lungi și paranteze, unde uneori este dificil să găsești sensul de la prima citire, mai ales când ești entuziasmat și vrei să citești mai repede cartea să vezi ce se mai întâmplă și cum se termină.

Nu-mi vine în minte acum niciun exemplu concret din carte, poate cuvântul hrepenenje („tânjire”), pe care l-am analizat pentru a găsi sensul cel mai potrivit în context, deoarece mi se pare că în limba română nu este la fel de uzitat ca în limba slovenă, unde de altfel reprezintă trăsătura de bază a eroului clasic sloven, care tânjește după libertate, independență, idealuri, împlinire. Bineînțeles că este un cuvânt care se uzitează preponderent în mediul literar, dar la o simplă căutare pe Google, varianta în slovenă oferă 610 000 de intrări pentru „hrepenenje”, iar varianta în română, 215 000 pentru „tânjire”. Am analizat subiectul și fără a încerca să institui o uzanță pentru „a tânji”, „tânjire”, mi se pare că aceste cuvinte sunt adesea înlocuite în limba română de alte expresii, precum: „visez la”, „mor după”, „mi-e poftă de”, „aș da orice să”, „mi-e dor de”, ceea ce este bineînțeles minunat, oferind o gamă largă de material de lucru, dar în același timp parcă știrbește din semnificația acestui cuvânt, restrângându-i aria de răspândire.

Așa cum spuneai, traducătorul este reprezentantul autorului în țara respectivă. Eu aș completa: mai mult chiar, este el însuși autor și de talentul lui depinde transpunerea cât mai exactă a cuvintelor autorului în limba țintă, redarea exactă a stilului autorului, găsirea celui mai potrivit titlu pentru cartea tradusă. Dacă ai fi avut posibilitatea să schimbi titlul cărții, ce titlu crezi că i s-ar potrivi? Și de ce?
Sezonul secetos mi se pare un titlu reușit, dar ca un exercițiu de imaginație mă gândesc la titlul Ana și Ismael, deoarece povestirile alternative ale celor doi protagoniști oferă dinamismul și farmecul cărții. Unele povești sunt distincte, fără nicio legătură între cele două personaje, dar relația dintre cei doi este atât de strânsă că nu poți să nu te gândești la celălalt în timp ce citești ce relatează unul dintre ei. Cartea este despre ei doi, despre trăirile și încercările lor de a-și găsi libertatea, speranța și salvarea în celălalt, prin urmare și-ar merita numele în titlu.

Care este expresia ta preferată în slovenă și de ce?
Expresia mea preferată în limba slovenă este „brez skrbi”, unde consoana r din skrbi are rol de vocală, fiind precedată fonetic de î pentru facilitarea pronunției [brez scîrbi] și înseamnă „fără griji/stai liniștit/totul e în regulă”, expresie care, prin simplitatea ei, este extrem de benefică în contextul actual, când am învățat mai mult ca oricând că nu avem control asupra lucrurilor și că degeaba ne facem griji.

Cum te-a afectat perioada pandemiei și cum crezi că va fi afectată profesia de traducător în viitor?
A fost și este ceva neașteptat pentru noi toți, am avut sentimentul de teamă și incertitudine asupra viitorului, pe de altă parte la început credeam, asemenea tuturor probabil, că totul va dura doar o lună-două și că vom reveni la normal, dar nu a fost așa, astfel că m-am obișnuit cu ideea că este o situație deosebită care este posibil să dureze mai mulți ani și că trebuie să ne adaptăm la noua stare de fapt.

Profesia de traducător a fost și este în continuare afectată de pandemie, s-au amânat sau chiar anulat proiecte literare, s-au anulat târgurile de carte, prezentările de carte au loc doar online, promovările de carte la fel, totul este online, dar tocmai acesta era farmecul cărții fizice, o iei singur de pe raft, eventual asiști la prezentarea cărții alături de autor, ai ocazia să pui întrebări, să cunoști autorul și poate și traducătorul și se creează o altă legătură.

La ce proiecte lucrezi acum?
Momentan lucrez la teza mea de doctorat despre postmodernismul în literaturile croată și slovenă.

Și un cuvânt de încheiere pentru cititorii noștri?
Îi invit să citească această carte și să intre într-o lume cu totul diferită, și nu doar geografic, cât și la nivel sentimental și emoțional, cu trăiri pe care de cele mai multe ori le blocăm, dar care, atunci când le analizăm, ne fac să conștientizăm fragilitatea și totodată puterea umană. Orice experiență ne aduce o nouă conștientizare a profunzimii firii umane, așa cum reușește și cartea să ne inspire prin povestea de dragoste dintre Ana si Ismael.

Îți mulțumesc și îți doresc mult succes mai departe!
Carmen Radu
Director Editura Darclée